9 ian. 2009

Despre obiective (3)


Teleobiectivele


Obiectivele cu o distanţă focală mai mare de 60 mm, mergând până la 2000 mm, sunt numite generic teleobiective. Obiectivele lungi vin să soluţioneze probleme. Vor fi utile când veţi dori imagini cât mărimea cadrului pentru orice subiecte.


O „rază de acţiune” mai mare
Dacă nu puteţi să vă apropiaţi de subiect, treceţi la un obiectiv cu distanţă focală mai mare.

1.
2.

Un unghi de vizare mai mic
Întrucât numai o parte din ceea ce vedem va intra în cadru, un teleobiectiv ne va ajuta să excludem din cadru elementele ce ar distrage atenţia. De asemenea, ne permite să plasăm subiectul în faţa unui fundal curat, atrăgând atenţia numai asupra sa.

3. Cu un teleobiectiv putem izola subiectul, astfel atragem atentia doar asupra lui.
4.
5.
Perspectiva comprimată
Teleobiectivele vor face ca obiectele de la distanţe diferite să apară mai apropiate unele de altele decât ar fi percepute cu ochiul liber. Într-un peisaj urban, maşinile, semnele de circulaţie şi pietonii par a fi la „grămadă”. În scene mai „aranjate” pot fi folosite pentru a crea modele grafice prin comprimarea liniilor naturale, a formelor şi culorilor până la emergenţa unor modele ce altfel nu ar fi vizibile cu ochiul liber.

6. Aici casele par mult mai apropiate una de alta, decât sunt în realitate, sau faţă de cum le-am vedea plimbându-ne printre ele.7. Aici am folosit o distanţă focală mare, astfel copacii au fost mult apropiaţi unii de alţii.8. La această fotografie am folosit o distanţă focală mică, rezultatul este total diferit. Bineînţeles diferă şi ungiul şi distanţa faţă de subiect.
Profunzimea redusă a imaginii
Vom avea numai un domeniu relativ restrâns în care imaginea este clară şi astfel numai punctul focalizat este cu adevărat clar. În special la deschideri mari ale diafragmei, de exemplu f/4, veţi putea estompa un fundal ocupat, care ar distrage atenţia, transformându-l într-un amestec de culori, dacă folosiţi obiective cu distanţe focale mari. Desigur, în cazul în care subiectul este prea aproape de fundal, ambele vor apărea la un nivel de claritate rezonabil şi nu se va putea realiza efectul dorit.

9. 28 mm10. 70 mm
11. 135 mm
*Notă
În general, teleobiectivele au aceste caracteristici şi cu cât va creşte distanţa focală, cu atât ele vor fi mai evidente.

Obiectivele lungi au tendinţa de a comprima pâcla din atmosferă, ducând la o imagine ştearsă, fără contrast. În condiţii atmosferice neprielnice (pâclă, ceaţă) încercaţi să vă apropiaţi de subiect şi să folosiţi obiective cu distanţe focale mai mici.

12. Avem aproximativ acelaşi cadru, dar în condiţii meteo diferite. La prima imagine este atmosfera mai înceţoşată, dar totuşi este Soare (se vad umbrele celor două persoane).13.
14. 15. Se vede foarte bine diferenţa dintre imagini. Efectul este datorat mai mult condiţiilor meteo, dar şi teleobiectivul a intensificat acest efect.

Cam atât despre teleobiective, sper că am fost şi astăzi destul de clar şi că aţi înţeles ce se întâmplă când folosim un teleobiectiv. Pentru nelămuriri luaţi aparatul la plimbare şi experimentaţi.

Nu uitaţi de comentarii!

Alte câteva imagini realizate cu teleobictive (am folosit canon 75-300 mm la primele două şi canon 28-135 mm la următoarele două)

16.
17.
18.19.

4 comentarii:

apopida spunea...

Interesant cursul, dar, as fi vrut ceva mai mult decat atat. As fi vrut cate ceva despre atentia la camera shake (si inevitabil folosirea trepiedului) dupa anumite distante focale, la anumite viteze ale obturatorului, poate despre o categorisire a teleobiectivelor (fiind vorba despre cursuri pentru incepatori) pe zone (distante) de interes (ex. daca vrei sa pozezi ursi poate ar fi trebuit un anumit obiectiv, pentru pasari un altul, petru detalii fixe altul etc.)
Mi-ar fi placut sa vad niste avantaje si dezavantaje intre teleobiectivele fixe si zoom (poate cate ceva si despre teleconvertoare)
Pentru ca ai vorbit despre umplerea cadrului cu subiectul principal poate ar fi trebuit cate ceva si despre macro (stiu ca sunt teleobiective care au si aceasta functie)

Spun astea pentru ca citind cursul tau de exemplu acolo unde spuneai ca teleobiectivele comprima pacla, imaginile devenind fara contrast, as fi vrut sa aflu mai multe si in loc sa citesc la tine a trebuit sa ma duc pe google sa aflu de aberatiile cromatice ale teleobiectivelor.

Asta as fi vrut eu sa aflu, nu inseamna ca asa e bine!

Munteanu Cătălin spunea...

Adi, ai şi nu ai dreptate.

Citeşte te rog mai atent ceea ce am scris până acum. Tu se pare că ai citit doar acest curs, dar până acum eu am postat cam 15.

Voi răspunde cât de cât la nemulţumirile tale.

1. "camera shake (si inevitabil folosirea trepiedului) dupa anumite distante focale, la anumite viteze ale obturatorului"

Ai câteva specificaţii în cursul: "Modalităţi de evitare a neclarităţii imaginilor". Mai este un curs numit "Mişcarea şi viteza obturatorului". Citeşte-le te rog şi mai caută şi în altele, sigur vei găsi informaţii.

2. "categorisire a teleobiectivelor (fiind vorba despre cursuri pentru incepatori) pe zone (distante) de interes (ex. daca vrei sa pozezi ursi poate ar fi trebuit un anumit obiectiv, pentru pasari un altul, petru detalii fixe altul etc.)"

Nu cred că este nevoie de atât de multe obiective, mai ales că ele sunt foarte scumpe. Eu am folosit timp de 2 ani doar două (18-55 şi 75-300). Şi am pozat cu ele urşi, păsări, flururi, oameni, case, munţi şi oraşe. Atât poze de detaliu, cât şi poze de ansamblu. Deci nu este nevoie de un obiectiv pentru fiecare subiect. Plus că nu ştiu cum vrei tu să pozezi respectivul urs, sau orice alt subiect, pentru a ştii ce să-ţi recomand.

De curând am mai achiziţionat un obiectiv (28-135 mm USM, IS). Acesta mă mulţumeşte atât de mult încât le-am dat pe cele două menţionate mai sus. Dar IS-ul (stabilizatorul de imagine) este doar un moft, nu i-am văzut utilitatea. Nu spun că nu este bun, dar se pot face fotografii la fel de bune şi fără el.

3. "Mi-ar fi placut sa vad niste avantaje si dezavantaje intre teleobiectivele fixe si zoom (poate cate ceva si despre teleconvertoare)"

La avantaje şi dezavantaze este foarte mult de vorbit, voi vorbi despre acestea în timp, dar nu pot scrie despre toate obiectivele de pe piaţă (sunt sute), pentru că nu le am. Iar despre teleconvertoare, zoom-uri şi macro urmează să vorbesc. În primul curs despre obiective am scris că vor fi 5 lecţii. După cum vezi la titlu sunt de-abia la 3. Le-ai citit pe primele două?

4. "aberatiile cromatice ale teleobiectivelor"

Aici ţine foarte mult de fiecare obiectiv în parte şi iar îţi spun că este foarte dificil să vorbesc despre fiecare obiectiv în parte. Plus că pentru asta trebuie să fi cu adevărat expert, nu sunt. În acelaşi timp spun că aceste aberaţii sunt foarte puţin vizibile, crede-mă, foarte puţin.


Îţi mulţumesc pentru comentariu, este foarte bun, dar data viitoare nu te mai grăbi, cercetează mai mult blogul. Eu cred că are foarte multe informaţii, plus că mereu vor apărea altele, nu pot pune totul într-o singură zi sau lună.

Aştept un răspuns.

apopida spunea...

In primul rand nu le numi nemultumiri, ca suna urat! eu n-am vrut sa para nemultumiri, dar dupa ce am citit cursul tau, inevitabil am simtit dorinta de a afla mai multe si rasfoind pagini de net am dat peste problemele care ti le-am enuntat.
Intr-adevar recunosc ca nu am citit toate informatiile din blogul tau, mi-ar lua ceva timp si s-ar putea ca trecand din subiect in subiect sa uit la un moment dat ce vreau sa spun despre fiecare!
Sigur ca tu ai discutat despre, de exemplu camera shake, in alt curs doar ca eu sa nu fiu nevoit sa trec prin toate cursurile ca sa aflu asta, mi-ar fi placut sa fi scris, de pilda, la obiectivele tele aveti grija cu camera shake (vezi cursul despre viteza obturatorului la mine pe blog) si atunci m-as fi aruncat intr-acolo, intelegi ce zic?
Ar fi foarte interesant daca, la un moment dat, in anumite cursuri, ar fi trebuit sa repeti o chestie pe care deja ai abordat-o, sa faci o mentiune de trimitere!
Multumesc pentru celelalte mentiuni!

Munteanu Cătălin spunea...

Am înţeles punctul tău de vedere şi da, ai dreptate. Pe viitor voi pune link spre aceste cursuri.

Am totuşi o mică nelămurire. Sunt mulţi termeni pe lume şi pe acesta încă nu-l cunosc. La ce te referi când spui "camera shake"?

Dacă te referi la tremuratul camerei, am vorbit despre el aici: http://despre-arta-foto.blogspot.com/2008/12/modaliti-de-evitare-neclaritii.html